Intrarea în circuitul XTRI și începutul drumului spre Norseman
Discuția cu Dragoș Georgescu, pentru al doilea număr al revistei #beunstoppable, a pornit de la Norseman. A devenit, însă, o conversație despre ani. Despre încercări repetate, despre loterii pierdute, despre dimineți începute la ora 5 și veri sacrificate pentru un start incert. Norseman era obiectivul concret. În spate se adunaseră deja Swissman, Celtman, ICON și multe alte etape care au construit, în timp, relația lui cu triatlonul extrem.
Seria aceasta pornește tocmai de acolo: din anii care au precedat visul norvegian și din cursele care l-au făcut posibil.
Un plan scris înainte să devină realitate
La final de 2016, Dragoș nota pe blogul personal un obiectiv care, la vremea aceea, părea aproape utopic. În următorii cinci ani voia să ajungă la Norseman, Swissman și Celtman, cele trei curse emblematice din circuitul XTRI. La momentul respectiv, mai puțin de 40 de oameni din lume le făcuseră pe toate trei. Planul nu era o ambiție de moment, ci un proiect construit în timp, cu etape clare și multe necunoscute. Swissman, în 2017 (24 iunie), a fost primul pas concret în această direcție.
O zi care începe prost și se termină după 19 ore
Despre Swissman, Dragoș ne-a povestit că a fost una dintre acele zile în care trebuie să negociezi cu tine din primele minute. Problemele de stomac au apărut încă dinainte de start și au continuat în apă, apoi pe bicicletă. Primele ore au devenit o cursă de stabilizare, cu o limită clară. Ori reușea să-și regleze organismul, ori ziua se încheia prematur.
„Aveam două ore în care trebuia să rezolv stomacul. Dacă nu, organismul intra în shut-down”, ne-a spus.
Pe Gotthard Pass, într-o urcare lungă și grea, soluția a fost improvizată: înghițituri mici de Cola și bucăți de Snickers, la fiecare 15 minute, până când sistemul a început din nou să funcționeze. De acolo, ziua s-a transformat într-un exercițiu continuu de gestionare a energiei, a temperaturii, a diferenței de nivel și a propriilor îndoieli. Finishul a venit după 19 ore.
În race report-ul de pe blogul său, dedicat Swissman, povestește cursa cu o precizie care te poartă, pas cu pas, prin munții elvețieni. Relatarea e atât de vie încât ajungi să simți urcările, frigul dimineții și oboseala de peste zi. Finalul de la Kleine Scheidegg vine ca o descărcare pe care o trăiești alături de el. Pentru imaginea completă a zilei, merită citit pe îndelete.
Alături, până la finish
Dragoș a istorisit pentru sportid.ro despre rolul echipei de suport și despre faptul că, în XTRI, nu ești niciodată singur în cursă. La Swissman, sprijinul soției sale Alina a fost decisiv. În aceste curse nu există puncte clasice de alimentare. Sportivul depinde de propriul echipaj, iar mașina de suport devine extensia lui pe traseu. „Alina a fost la toate cursele cu mine. E parte din fenomen. Alina e peste tot. Nu știu dacă aș avea putere să fac o cursă fără ea.”, mărturisește Dragoș.
„Toată cursa se bazează pe comuniunea atletului cu suporterul său. Practic, suporterul aranjează punctele de tranziție, asigură alimentarea atletului pe traseu și apoi aleargă împreună ultimii 9 km ai maratonului până la finish. Niciun atlet nu va trece linia de finish fără suporter, așa ni s-a comunicat la ședința tehnică. Este o cursă în doi.”, rememorează Dragoș în jurnalul de pe blogul său.
Ce înseamnă, de fapt, un XTRI
La cursele XTRI, spune Dragoș, timpul nu spune totul despre performanță. „Dacă e un timp foarte bun, s-au aliniat toate planetele. Dacă e unul slab, sigur s-a întâmplat ceva pe parcurs.”
Swissman e genul de cursă în care diferența de nivel, altitudinea și vremea pot schimba radical scenariul. Nu e un traseu standardizat, cu garduri și muzică la fiecare kilometru. E munte, e frig dimineața, e soare puternic mai târziu, e o zi lungă în care trebuie să fii pregătit pentru orice.
„Pe traseul de alergare am avut multe momente de singurătate. Începusem să mă obișnuiesc cu ele și-mi plăcea să-mi aud gândurile. Mult mai bine mă simt pe o cărare pustie, decât pe un traseu super aglomerat de maraton de șosea”, povestește Dragoș pe blogul său.
Pentru Dragoș, Swissman a fost confirmarea că drumul ales în 2016 nu era doar un vis, ci un proiect realizabil. Nu pentru că ar fi fost ușor, ci pentru că a reușit să rămână în cursă atunci când părea că nu mai are cum.
Swissman Xtreme Triathlon – repere
Locație: Ascona – Kleine Scheidegg, Elveția
Prima ediție: 2013
Circuit: XTRI World Tour
Distanțe: 3,8 km înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare – identice cu cele ale unui Ironman clasic, dar într-un format complet diferit.
Diferență de nivel: peste 5.500 m.
Traseu point-to-point: start în sudul Elveției și finish în Alpi, după traversarea a trei mari pasuri montane (Gotthard, Furka, Grimsel).
Auto-suport obligatoriu: fiecare sportiv trebuie să aibă un echipaj propriu pe toată durata cursei.
Număr limitat de participanți: aproximativ 250 de locuri, acordate prin loterie.
Final montan: ultimii kilometri includ o urcare abruptă spre Kleine Scheidegg, cu echipament obligatoriu și, pe anumite segmente, cu însoțitor.
Condiții variabile: temperaturi scăzute dimineața, altitudine mare și vreme schimbătoare pe parcursul zilei.
Mai mult decât o cursă
În filosofia XTRI, timpul contează mai puțin decât experiența și gestionarea condițiilor. Organizatorii descriu cursa ca pe o aventură în care „efortul personal și experiența contează mai mult decât cronometrul sau spectacolul din jur”.

Swissman face parte din nucleul istoric al triatlonului extrem european, alături de Norseman și Celtman. Toate sunt inspirate de aceeași idee: curse full-distance în natură, cu logistică minimă și responsabilitate mare pentru sportiv și echipa lui.
În acest context, Swissman a fost pentru Dragoș intrarea lui în lumea XTRI. O cursă care a ridicat ștacheta și a definit tipul de provocare pe care avea să îl caute și în anii următori.
Următoarea oprire este în Scoția, la Celtman, o cursă care aduce alt tip de teren și alte condiții, dar aceeași logică a triatlonului extrem: natură, auto-suport și o zi lungă în care lucrurile se pot schimba oricând.
Foto: Arhivă Dragoș Georgescu
