Autobiografia fostului fundaș al echipelor Universitatea Craiova, Rapid, Steaua și CFR Cluj devine mai mult decât o carte despre fotbal. Este o carte despre disciplină, răbdare și felul în care alegi să rămâi întreg atunci când cariera te împinge constant la margine.

Din tribune spre culise

Femei în fotbal. Nu foarte multe, dar memorabile. Anamaria Prodan, Ioana Cosma, Corina Caragea, Anda Banu. Au construit și s-au dezvoltat într-o lume a bărbaților, ghidate de pasiune și încăpățânare. În gimnaziu împărtășeam și eu aceeași pasiune, moștenită parțial de la tata, cu care urmăream și comentam meciuri și de la care am preluat și statutul de fan al „câinilor roșii”. Când am venit în București, la facultate, primul meci la care am fost pe „Ștefan cel Mare” a fost unul cu încărcătură mare: Dinamo – Universitatea Craiova.

Am prins fix perioada în care era în vogă și Ionuț Rada, doar că eu eram prea concentrată pe Florentin Petre și Claudiu Niculescu. Țin minte cum îmi cumpăram cât de des puteam ziarul ProSport. De mare ce era, trebuia să îl întind pe covor și să îl citesc din scoarță în scoarță. Îmi era familiar limbajul fotbalistic înainte să citesc cartea lui Rada. Între timp, pasiunea pentru fotbal s-a mai domolit și a lăsat loc altor interese, precum alergatul.

Dincolo de teren

Doar că și alergatul mi l-a scos din nou în cale pe Ionuț Rada, de această dată cu ocazia unor evenimente Garmin, al cărui ambasador este. Suntem, într-un fel, în continuare pe aceeași direcție. I-am urmărit activitatea din social media, felul în care vorbește despre sport, sănătate și disciplină. Și citindu-i cartea am avut senzația că intru mai adânc în mecanismele care l-au construit ca om.

Editura Pilot Books a publicat în 2022 autobiografia Vreau să joc, scrisă de Ionuț Rada în colaborare cu Laurențiu Despina. Pentru cei care au urmărit fotbalul anilor 2000, Rada nu este un nume oarecare. A debutat la Universitatea Craiova, apoi a trecut prin Rapid, Steaua și CFR Cluj. În perioada Rapidului a jucat în celebra dublă contra Stelei din sferturile Cupei UEFA 2005–2006. Rămâne unul dintre momentele mari ale fotbalului românesc postdecembrist. Mai târziu, la CFR Cluj, a făcut parte din lotul care a realizat una dintre cele mai solide campanii românești din grupele Champions League. 10 puncte obținute în sezonul 2012–2013.

Fotbalul văzut din interior

La finalul cărții am avut senzația că nu citisem doar o autobiografie sportivă, ci și un bildungsroman despre maturizare, identitate și limite. Pe tot parcursul lecturii am trecut prin multe stări, dar cea dominantă a fost revolta. Cum se poate ca un profesionist atât de lucid, disciplinat și pasionat să ajungă atât de des pe banca de rezerve? Sau chiar în afara lotului?

După fiecare dezamăgire, Ionuț Rada reia același drum: se antrenează mai mult, acceptă decizia antrenorului și continuă să creadă că locul lui este pe teren. Tocmai această încăpățânare îl definește cel mai bine.

„Ce părere ai despre el?”, l-ar fi întrebat Gigi Becali pe Cristiano Bergodi după revenirea lui Rada la Steaua. Iar italianul ar fi răspuns: „Rada? Îl știu, cum să nu, e un jucător bun, dar e nebun dacă nu joacă.” Cam așa era. Bun și nebun.

Dincolo de prejudecăți

Cartea demontează și multe dintre prejudecățile pe care le avem despre fotbaliști. Din tribune sau din fața televizoarelor îi judecăm ușor, îi reducem la bani, mașini și excese, uitând că în spatele fiecărui meci există enorm de multă muncă, presiune și consum interior. Ionuț Rada vorbește deschis despre anxietatea pauzelor, despre nesiguranță, despre orgoliu și despre nevoia aproape dureroasă de a juca.

„Atunci când te apuci de fotbal e frumos să ai idoli, să îți imaginezi că vei ajunge ca ei sau chiar mai sus, că vei avea o viață frumoasă, prin asta înțelegând că vei vedea lumea, vei avea case și mașini accesibile doar celor cu dare de mână, că vei câștiga mai mult decât cunoscuții din anturajul tău, dar ar fi cea mai mare greșeală să visezi la aceste lucruri fără să ai câtuși de puțin pasiune, ba chiar dragoste pentru fotbal. La început, nici măcar de talent nu este nevoie, însă fără dragoste, în fotbal nu se poate. Pentru că fotbalul nu poate fi păcălit, are un antivirus aproape perfect și simte când îi treci pragul cu inima rece.”

Demnitatea de a o lua de la capăt

Ce impresionează poate cel mai mult este felul în care Rada își păstrează decența și bunul-simț chiar și în cele mai frustrante momente ale carierei. Este analitic, uneori excesiv de autocritic, și își asumă fără să fugă de ele greșelile din teren. Iar pentru un fundaș, greșelile se văd imediat.

De multe ori ai senzația că acceptă prea mult. Că este prea înțelegător cu antrenorii, cu patronii, cu promisiunile neonorate. Spune chiar el:

„Mestecam timpul în gol și-mi dădeam seama, cu fiecare zi care trecea, că nu fusesem prea inspirat în alegerea mea. Era o mare înfrângere personală. Regretam ziua în care plecasem urechea la promisiunile președintelui. Mă rog, eram tânăr, dar nu mai eram un copil. Aveam totuși 23 de ani.”

Și totuși, tocmai aici se vede maturizarea lui. La început acceptă aproape orice, din dorința de a continua să joace. Spre finalul carierei înțelege că profesionalismul nu exclude fermitatea și începe să lupte pentru ceea ce i se cuvine.

Chiar și în perioadele în care era clar că nu mai intră în planurile echipei, continua să se comporte ca titular. Unul dintre cele mai puternice fragmente din carte vine din perioada petrecută la Al-Nasr (Dubai):

„M-am antrenat cot la cot cu ceilalți jucători din lot, deși știam că sunt slabe șanse să mai joc. Aș fi putut să-mi iau o vacanță de câteva luni, să trag pe dreapta și să nu mă mai expun la fiecare antrenament. Dar am preferat să mă respect și să privesc fiecare ședință de pregătire ca pe una în care îmi jucam rolul de titular.”

Teo și echilibrul din afara terenului

Printre toate aceste căderi și reveniri există însă constant și Teo, iubita lui din tinerețe și actuala sa soție. Relația lor traversează întreaga carte și devine unul dintre punctele ei cele mai calde și mai umane.

E ușor să spui că Ionuț Rada a avut noroc să o întâlnească. Dar viața de fotbalist și viața de familie nu rezistă doar prin noroc. Au nevoie de răbdare, înțelegere și foarte multă muncă nevăzută.

„Noroc cu Teo, știa cum să mă facă să uit. Îi eram recunoscător pentru felul cum reușea să mă încurajeze, să-mi dea încrederea de care aveam nevoie și pentru cât era de convingătoare, chiar și atunci când nemulțumirile mele întunecau cerul cu nori mici de revoltă.”

„O, vreau să joc…”

Odată cu această carte am redescoperit și poezia lui Lucian Blaga care poartă același nume, „Vreau să joc”. Și parcă spiritul lui Ionuț Rada încape perfect în aceste versuri:

„O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!”

Pentru că, dincolo de rezultate, transferuri sau statistici, despre asta pare să fie întreaga lui poveste. Despre un om care nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru joc.

The Rada Way

Iar poate cea mai frumoasă dovadă este faptul că această pasiune nu s-a încheiat odată cu retragerea din fotbal. Spre finalul carierei începe să construiască „The Rada Way”, proiectul prin care vorbește despre sport, sănătate și disciplină, mai ales pentru copii și tineri.

„The Rada Way” pornise la drum de doi ani, de pe vremea când eram încă în Italia. La început a fost site-ul, apoi au fost lecțiile pe care le țineam prin școli. Simțeam nevoia să vorbesc oamenilor despre cât de importantă este mișcarea. Despre cât de mult contează un regim de viață sănătos și ce simplu este să faci acest pas. Mă rog, prin „simplu” înțelegând să ai ambiție. Apoi, unul câte unul, ca algoritm al mersului spre starea de bine, pașii s-au legat și drumul – the way – s-a conturat și mai apăsat. Azi, este jobul meu de suflet. Un proiect dedicat copiilor în special, care trebuie să fugă spre sport și mișcare, în general, dar și oamenilor mari care iubesc cu adevărat viața.”

Și poate că tocmai aici cartea își depășește statutul de autobiografie sportivă. Pentru că Vreau să joc nu este doar pentru microbiști. Nici doar pentru cei care au crescut cu fotbalul anilor 2000.

Este o carte pentru femei și bărbați, pentru oameni ai sportului și pentru cei din afara lui, pentru adolescenți care visează la marile stadioane ale lumii, pentru suporteri, dar și pentru cei care critică ușor din exterior. O carte care te face să privești cu puțin mai multă blândețe spre oamenii pe care îi reducem prea repede la un rezultat, o greșeală sau un meci pierdut.