Am atât de multe cuvinte prin care să descriu ce a însemnat pentru mine primul meu maraton și tot nu ar fi destule ca să cuprindă cu totul emoția. Copleșitor, fantastic, intens, suprem, fascinant, uimitor, emoționant, memorabil. O fericire atât de surprinzătoare, cum nu am mai experimentat vreodată, și care m-a făcut să izbucnesc în plâns imediat ce am trecut linia de finish.

Începuturile alergării

Deloc departe de momentul primului maraton. În 2023, participam la prima mea cursă, de 10 km, la Bucharest Marathon, iar un an mai târziu, la aceeași competiție am revenit pentru primul meu maraton. De unde pe vremuri nu reușeam să îi înțeleg pe cei care aleargă - de unde își găsesc motivația și cum de nu se plictisesc să alerge pur și simplu pe afară, acum nu mi-aș mai putea închipui viața fără alergare.

Ce m-a determinat totuși să fac primii pași în alergare? Ca majoritatea părinților responsabili, îmi doresc pentru copilul meu să facă sport și mișcare. Iar exemplul personal mi se pare cea mai potrivită abordare - așa am învățat să merg pe bicicletă la 32 de ani, dar asta e o poveste pentru altă ocazie. Se ivise în orașul nostru ocazia unei alergări și am considerat că acum e momentul să punem în aplicare planul „văzând și făcând”.

Povestea pe lung este aici. Povestea pe scurt este că am simțit că îmi dau duhul alergând puțin mai mult de un kilometru. Primul din viața mea. Apoi o colegă m-a provocat (destul de mult spus - doar m-a întrebat) să alergăm 10 km la Bucharest Marathon, la care am acceptat fără nicio ezitare. Și pentru că mie nu îmi place să fac lucrurile doar de dragul de a le face, am zis că trebuie să mă și pregătesc. M-am antrenat trei săptămâni, câte trei antrenamente pe săptămână, progresiv ca distanță, de la 3 km până la 10 km. Și voilà. Așa s-a înfăptuit începutul celei mai frumoase pasiuni.

Cu ce m-am delectat în primul an de alergare

Unul dintre cele mai importante beneficii ale întreținerii acestei pasiuni a fost pentru mine disciplina, care mi-a adus foloase în mult mai multe aspecte decât cele clasice. Vorbim nu doar despre sport, mișcare și sănătate, ci și de reglarea programului de somn și a rutinei zilnice. Aveam zile absolut haotice, cu trezit în toiul nopții, insomnii, oboseală. Odată ce m-am pornit cu alergările de la ora 5 dimineața, inevitabil seara adormeam mai devreme și aveam un somn mai odihnitor. Plus liniștea mentală, satisfacția activității regulate, motivația de a fi mai bun.

În septembrie 2023 începusem să alerg, iar în luna decembrie a aceluiași an am descoperit comunitatea 5am. Aici au apărut alte beneficii, susținerea și încurajarea grupului, socializare, în continuare rutină - alergam de două ori cu grupul și o dată singură. Să fii în compania altor oameni cu care împărtășești aceeași pasiune și aceleași motivații îți oferă satisfacții suplimentare. Am cunoscut atât de mulți oameni faini și m-au ajutat enorm să cresc și să prind mai multă încredere în mine.

Cu Alex și Comarc am alergat primul meu semimaraton, în ianuarie 2024, de la 4 dimineața, la -7 grade, cu o săptămână înainte de a alerga la Gerar. Mi-era teamă că nu o să pot duce la sfârșit cursa și am vrut să „mă testez” înainte, iar ei au fost alături de mine în aceste condiții. Simt o recunoștință supremă pentru acel moment și nu o să uit vreodată puterea pe care ți-o oferă niște oameni care te sprijină și îți sunt alături necondiționat.

Planul de antrenament pentru primul maraton

Timpul a trecut, am mai participat la curse, printre care și primul meu semimaraton montan. Am menținut antrenamentele constant, m-am bucurat de alergări, mi-am îmbunătățit timpii. Totul pe trend ascendent. Așa că în primăvară, după o cursă bună, cu PB, la Semimaratonul București, am zis că e momentul pentru o nouă provocare.

Cum era firesc, următorul nivel pentru mine era maratonul - l-am ales pe cel din toamnă. Mi-am făcut un plan de antrenament prin Garmin, pe o perioadă de 16 săptămâni, nivel intermediar, pe zone de efort. Cumva încercam deja de o perioadă să îmi îmbunătățesc performanțele prin alergări în zona 2. Greu tare să alergi încet, încă mă lupt cu asta.

Dar așa a început planul. Easy run-uri, long run-uri, intervale, cât mai diversificat, doar cât să progresez. Pentru că nu aveam experiența maratonului, nu puteam seta un target specific de timp. Îmi doream doar să termin. Desigur, până la urmă mi-am pus și un target așa, grosso modo, să termin în mai puțin de 5 ore.

Super experiența maratonului

Ce fantezie, ce emoții, ce experiență! Sunt încă ultra extaziată și simt așa o bucurie supremă când mă gândesc la asta. În ultimele săptămâni de antrenament eram atât de obosită, nu îmi mai ieșeau alergările conform planului. Nu mai găseam zona 2, alergam easy-uri cu pace de 9-10, începusem să mă demoralizez. Așa că am zis: fie ce-o fi, îmi fac antrenamentele pe feeling, nu pe ceas. Am reușit astfel să duc la bun final planul, cu un singur regret - cea mai lungă alergare a mea a fost de 25 km. Așa că diferența până la 42 urma să fie surpriză.

Emoții mari înainte de maraton, intrasem într-un soi de panică, mi-era frică să alerg singură. Desigur, ce enormitate, să simți că ești singur printre mii de alergători. Întâmplător am dat peste o postare a celor de la 321sport despre cum urmau să alerge în grup cu doi paceri neoficiali. Iar cine voia să alerge împreună cu grupul și să scoată un timp de 4h30 era binevenit. Mi-am dat subit seama că nimic nu este întâmplător, aici e locul meu și acesta e timpul meu.

Puterea comunității în alergare

Deși alergasem de prea puține ori cu grupul 321, m-au primit cu brațele deschise, m-au susținut și m-au încurajat. Asta a făcut diferența între o cursă normală și una memorabilă. Deci mă aplaud pentru această decizie inspirată și nu aș schimba absolut nimic legat de ziua de 13 octombrie 2024. Așadar, m-am pornit cu grupul și am rămas cu el până la final. A fost o cursă bună, cumva aveam încredere în mine, pentru că eram antrenată. Dar în același timp aveam emoții că m-aș pierde pe parcurs și mi-ar veni să renunț.

După ce am trecut de kilometrul 25, practic cea mai lungă distanță pe care o alergasem vreodată în viața mea, mi-am spus că orice s-ar întâmpla din acel moment va fi mai mult decât făcusem deja. Și eram recunoscătoare pentru asta. Nu am simțit niciun fel de dureri musculare sau dificultăți de natură fizică. Singura mea luptă era cu mine și cu capul meu.

În ultimii zece kilometri ai cursei am început să simt extazul, fericirea și fiorii de a fi atât de aproape de final. Era ca o încununare a muncii și a strădaniilor, a eforturilor, a compromisurilor, a tot. În același timp era și un soi de frică, tot aceea că voi renunța dintr-o prea mare copleșeală. Și din când în când îl rugam pe Alex, pacerul nostru, să nu mă lase să renunț. Chiar dacă îi zic că nu mai pot, să nu mă lase, pentru că eu pot. Ce superb s-a ocupat de grup, l-am simțit ca pe o cloșcă grijulie. Ne ținea mereu împreună, ne întreba dacă suntem bine, ne încuraja. Încă o dată, primul meu maraton nu putea fi mai perfect de atât.

Finalul... de băgat la revistă 🙂

Iată-mă în ultimii 50-100 metri, cum prind avânt. Am băgat un ultim sprint și am terminat oficial în 4 ore, 18 minute și 3 secunde. Și am început să plâng de fericire. O splendoare, pe cuvânt că nu există cuvinte pentru ce am simțit. Atât de mult am muncit pentru asta și atât de mult mi-am dorit să reușesc. Și am reușit. Nu doar că am terminat, ci că a fost o experiență superbisimă!

Long story short, printr-un context personal și profesional, primul meu maraton a fost consemnat și la revistă. Avantajul de a fi redactor, te incluzi din tastatură și pe tine printre atâția sportivi remarcabili cum sunt toți cei care au apărut în revista Unstoppable, Retrospectiva anului 2024 în sport.