Unele prietenii sunt ca un vinars Miorița de la Beciul Domnesc: cresc în valoare odată cu trecerea timpului, se rafinează cu fiecare experiență. Așa este și prietenia noastră - o legătură care a trecut testul timpului, devenind tot mai prețioasă cu fiecare an. În cei 15 ani de când ne cunoaștem, încă din prima zi de facultate în care ne-am trezit împreună în aceeași cameră de cămin, am trecut parcă prin o mie de vieți.

Ne-am conectat din prima clipă. Același accent moldovenesc de care, abia venite în București, încă nu scăpasem. De altfel, și acum când ne întâlnim, mai ales când avem povești ceva mai pătimașe, tot la „dulșili” grai ne întoarcem. Există puțini oameni pe care îi întâlnești în viață și au acel ceva ca să devină familia pe care o alegi.

Vieți de studente boeme

Aveam o energie aparte și o împărțeam în toate. De la plimbări pe străzi necunoscute ca să descoperim case cu fațade impresionante la ieșiri de weekend în club. Lungeam cât de mult puteam câte o bere, băutura noastră de buget. Care, de fapt, era mai degrabă de decor, pentru că eram prea ocupate cu zbânțuiala. Acum, însă, ne sărbătorim prietenia altfel: ciocnind, din când în când, câte un pahar de vinars Miorița, savurând fiecare înghițitură ca pe o poveste veche, distilată din toate amintirile noastre.

Descoperisem spectacolele de teatru de la UNATC, unde intram gratuit, și eram nelipsite. După ce au început să intre și bursele, am început să explorăm și spectacolele de la TNB, unde ne îmbrăcam cu cele mai elegante rochițe și ne bucuram de atmosfera rafinată de la Sala Mare. La balcon aveam biletele cele mai accesibile, iar noi ne simțeam parte din acea lume specială. Desigur, pe vremea aceea vedeam și auzeam excelent. De câțiva ani, am descoperit o nouă plăcere (și pragmatică pe deasupra): stăm doar în primul rând, ca să nu mai pierdem niciun detaliu.

Nu după mult timp am zis să mai facem un pas important în "culturalizarea" noastră. Am descoperit spectacolele de operă și balet de la Opera Națională, lângă care aveam căminul, și ne îndrăgostisem de o nouă artă.

Tinere pe făgașul vieții

Am avut noroc să ne potrivim și la interesul pentru învățătură. Ne trezeam dimineața devreme și porneam împreună cu troleul spre facultate. Nu lipseam niciodată de la cursurile profesorilor noștri preferați, la care participam cu entuziasm. Ne ajutam reciproc la temele mai complexe și făceam pe rând cafea la plita electrică în nopțile de studiu din sesiune. Eram pe aceeași direcție și la distracție, și la învățătură.

După ce ne găsisem și un job part time, care să ne permită să nu lipsim de la seminarii, ne simțeam stăpânele lumii. Aveam salariu și simțeam că putem face extravaganțe. Cu câtă migală planificasem un weekend la Bușteni. Am mers cu trenul și am avut mâncare la pachet, pentru o cazare mai centrală. Ne-am distrat și ne-am bucurat de toate. Cu o altă ocazie, tot pe direcția asta, am plecat într-o excursie de o zi în Bulgaria, cu autocarul. Ne era bine oricând și oricum, experiența era mai importantă decât condițiile.

Anii au trecut, joburile s-au schimbat și, fără să facem un scop din asta, ne-am motivat una pe alta să creștem continuu. Ne pregăteam să ne luăm „prima casă”, cu primul credit. Și am sărbătorit noua noastră (in)dependență - scăpam de chirie, dădeam de bancă. O săptămână la Barcelona, cazare aproape de plajă.

Când prietenii devin familie

În atâția ani, ne-am regăsit una pe cealaltă în diverse etape. Singure, în cuplu, după despărțiri, între joburi, în proces de avansare. Dar între noi dinamica prieteniei și apropierea au fost mereu mai profunde. Și ne-am rămas mereu alături. Pentru că oricum o simțeam ca parte din familie, mi-am dorit să și oficializăm acest statut. Așa că a devenit nașa copilului meu. Și nici măcar pentru formalitate, cât mai ales pentru că mi-am dorit să facă parte din viața copilului meu. Un om în care am încredere și pe care știu că mă pot baza oricând. Cineva care să îi fie model și sprijin.

Nu îmi amintesc să ne fi certat vreodată. Ne-am fost una celeilalte mamă, soră, confidentă. Iar cu timpul am învățat tot mai mult să ne ascultăm fără să ne judecăm, să fim blânde și înțelegătoare. Și știm că orice s-ar întâmpla și oriunde ne-ar purta viața, pașii noștri vor continua să se întâlnească, pentru că am tras lozul câștigător la loteria prieteniilor de valoare. Știu că prietenia noastră, asemenea unui vinars Miorița păstrat cu grijă în pivnițele Beciului Domnesc, a trecut testul timpului și a devenit mai prețioasă cu fiecare an. Un rafinament al simplității, pe care doar timpul știe să-l desăvârșească.”

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025