Pentru că atunci când nu alerg, scriu.

Totul a început spontan, fără vreun plan. Despre competiția SuperBlog știu de foarte mulți ani, i-am citit și i-am apreciat pe câștigători, de la distanță. Și azi, din senin, mi-a venit în minte SuperBlog. Oare a început ediția nouă? Chiar dacă am întârziat puțin, sunt încă în grafic să mă bucur de experiență și de energia despre care toată lumea vorbește.

Dragoste cu năbădăi

Relația mea cu scrisul a fost una cu năbădăi, un fel de love-hate-love. De când mă știu, scrisul a însemnat pentru mine o evadare din cotidian. Asta mai ales pe când eram în liceu. Revoltele mele ajungeau articole în revista școlii. Mi s-a recomandat și mi-am dorit și eu să continui pe această direcție, la Facultatea de Jurnalism. Mă și vedeam, în lumea mea închipuită, cum devin „câinele de pază” al societății, a patra putere în stat. M-a lovit realitatea din presă. După foarte mulți ani de articole scrise la normă pe teme de turism (documentate în fața calculatorului, nu pe teren), mi s-a luat.

M-am reprofilat profesional, oarecum, deoarece o editură este destul de asemănătoare unei redacții de presă. A început să îmi placă să lucrez cu numere și am zis că nu mai vreau să aud de scris. Anul trecut, eram foarte cârcotașă despre cum oricine are acces la o platformă pe care se poate exprima se crede și bun scriitor. Așa că am primit provocarea „să scriu eu mai bine” și am acceptat-o cu plăcere. Am reînceput să scriu, mai ales pentru mine, și am redescoperit plăcerea de odinioară. Acesta este cel mai tânăr „copil” al meu - blogul care îmi este bucurie și terapie deopotrivă.

Astăzi am început un nou plan de antrenament pentru marea mea pasiune: alergatul. Și mi se pare că s-a potrivit tare bine cu gândul la SuperBlog. Așadar, pornesc într-o dublă provocare: alergare și scris. Două lumi diferite, dar cu același scop – depășirea limitelor. Sunt gata să fiu consecventă și să mă bucur de fiecare pas, fie el pe pistă sau pe paginile blogului.