Îmi plac bilanțurile. Momentele acelea în care te oprești puțin din agitația zilnică și îți iei un timp să analizezi. Ce a fost bine, care au fost greutățile, ce îți dorești să schimbi. Și să îți dai seama că ești, totuși, unde trebuie. Îți reamintești să fii recunoscător pentru viață, pentru sănătate, pentru lecțiile învățate și pentru oamenii care îți sunt alături.

Încheiam anul trecut într-o notă pozitivă, cu multe speranțe și planuri. Iar acum, după ce a trecut deja jumătatea noului an, simt un fel de încheiere și trecere într-o nouă etapă. Cel puțin prin prisma sezonului competițional. Deși motivația mea a fost mai mult decât fluctuantă, am bifat toate obiectivele: PB la 10K în Paris, PB la 21K în București, plus 7+1 km alergați cu Eric la Run for Heroes - o surpriză din partea lui.

Din alergare în alergare

Și (bonus) locul 2 la X-Run Oradea, la semi, pe o căldură apăsătoare. Asta în timp ce toată lumea serioasă era ocupată cu triatlonul. Chiar dacă obiectivul principal era să-mi susțin echipa (care a luat locul 1), n-am rezistat să nu alerg și eu. Așa s-a lipit de mine și o cupă frumușică.

E adevărat că mi-aș fi dorit mai multă consecvență în antrenamente, dar am făcut cât am putut eu de bine, în timp ce jonglam cu tot ce mai oferă viața. Iar pentru că urmează o pauză de la competiții până la toamnă, pot să mă concentrez doar pe planul pentru maraton – obiectivul principal pentru partea a doua a anului. Plus alte câteva secundare, despre care sper să scriu la final de decembrie.

Restul anului? Pas cu pas. Cu mai multă alergare, cărți, teatru, liniște, oameni dragi, iubire și blândețe.