Uneori, cele mai frumoase cărți pentru preșcolari nu sunt cele care încearcă să-i învețe ceva pe copii. Sunt cele care le spun o poveste atât de bună, încât mesajul vine singur.

Luci, de Marianna Coppo, și Cum să fii leu, de Ed Vere, sunt două astfel de cărți. Foarte diferite ca atmosferă, dar surprinzător de apropiate prin ceea ce lasă în urmă. Ambele vorbesc despre identitate, despre curaj și despre felul în care începi să vezi lumea atunci când îndrăznești să ieși din locul în care ai fost obișnuit să stai.

Luci

Luci este un bec care locuiește într-o debara.

Lumea lui este mică, întunecoasă și previzibilă. Numără obiectele din jur, își petrece timpul cu păianjenul Tomiță și adoarme de multe ori înainte să se întâmple ceva interesant.

Până într-o zi, când totul se schimbă.

Există un moment în poveste în care Luci ajunge să privească lumea dintr-o perspectivă pe care nici nu și-o imagina. Dintr-odată, ceea ce părea suficient se dovedește a fi doar o mică parte din ceea ce există.

Uneori nu se schimbă lumea din jurul nostru. Se schimbă locul din care o privim. Și descoperim că putem lumina mai mult decât credeam.

Cum să fii leu

Dacă Luci vorbește despre perspectivă, Leonard vorbește despre curajul de a rămâne tu însuți.

Toată lumea îi spune cum ar trebui să fie un leu. Un leu trebuie să fie fioros. Să ragă, să sperie, să ronțăie rațe.

Numai că Leonard preferă poezia. Îi place să se plimbe, să se joace cu cuvintele și să lege prietenii acolo unde ceilalți văd doar diferențe.

Nu încearcă să demonstreze că ceilalți lei greșesc. Pur și simplu refuză să creadă că există o singură cale de a fi leu.

Este o poveste despre blândețe, fără să fie naivă. Despre curaj, fără să ridice vocea. Despre faptul că poți inspira și fără să impui.

Iar replica lui Leonard spune aproape tot: „Mai bine voi să fiți ca voi... iar eu să fiu... ca mine.”

Luci, Cum să fii leu?

La prima vedere, un bec și un leu nu au nimic în comun. Și totuși, amândoi își găsesc locul abia atunci când încetează să trăiască după limitele pe care le-au acceptat până atunci.

Unul descoperă că poate lumina mai departe decât pereții unei debarale. Celălalt descoperă că nu trebuie să ragă ca să fie ascultat.

Cred că sunt două dintre cele mai frumoase cărți pe care le poți citi unui preșcolar despre încredere, bunătate și libertatea de a fi diferit.

Poate că, uneori, cel mai mare curaj nu este să fii mai puternic decât ceilalți. Poate că este suficient să fii exact cine ești.