Pe 11 august ne-am întâlnit la One Love Coffee, pentru ultima ediție de vară a Clubului de lectură MiniBiblioteca. Deși august este luna concediilor și a plecărilor, ne-am strâns într-un număr surprinzător de mare, cu poftă de povești, recomandări și discuții despre cărțile lunii, dar și despre tot ce am mai citit între timp.

De la o întâlnire la alta, cred că una dintre cele mai mari bucurii ale clubului rămâne tocmai revederea. Venim cu impresii despre cărțile alese, dar și cu istorisiri despre ce ne-a mai plăcut, ce ne-a enervat, ce ne-a emoționat până la lacrimi sau ce am abandonat fără prea multe regrete. Iar discuțiile pornesc de la cărți, se îndepărtează uneori de ele și, inevitabil, ajung tot acolo.

„Ucenicul arhitectului”, Elif Shafak

Cartea principală a lunii august a fost „Ucenicul arhitectului”, de Elif Shafak, un roman istoric amplu, plasat în Istanbulul secolului al XVI-lea, în vremea Imperiului Otoman.

În centrul poveștii se află Jahan, un băiat care ajunge la curtea sultanului împreună cu Chota, un elefant alb. Între cei doi se formează o legătură care îi va însoți aproape întreaga viață. Jahan devine cornac, iar mai târziu ucenicul marelui arhitect Sinan. Prin ochii lui descoperim câteva decenii din istoria Imperiului Otoman, cu tot ce aduc ele în viața personajelor: războaie, epidemii, iubiri, rivalități și pierderi.

Este una dintre acele cărți care cer puțină răbdare la început. Povestea se construiește lent, iar Elif Shafak își acordă timp pentru fiecare personaj, fiecare relație și fiecare etapă din viața lui Jahan. Tocmai de aceea, lumea romanului capătă treptat atât de multă consistență. Istanbulul nu rămâne un simplu decor istoric. Îi vezi străzile și palatele, șantierele, moscheile, mahalalele, simți agitația seraiului și schimbările unei epoci care trece prin fața personajelor.

Arhitectura este firul care ține toate acestea împreună. Pentru Sinan și ucenicii săi, construcția nu este doar meserie, iar una dintre ideile care revine în roman este că ceea ce clădești spune ceva și despre omul care ești:

„Trebuie să lași în urmă trecutul, zise Sinan. Ura e o colivie, iar măiestria, o pasăre captivă. Sfărâmă colivia, lasă pasărea să-și ia zborul și să se înalțe până la cer. Arhitectura e o oglindă în care se răsfrâng armonia și echilibrul din lume. Dacă nu nutrești aceste însușiri în inima ta, nu poți clădi nimic.”

Jahan și Chota

Mi-a plăcut mult și felul în care romanul vorbește despre animale, mai ales prin relația dintre Jahan și Chota. Elefantul nu este doar un element exotic al poveștii, ci un personaj în sine, iar legătura dintre cei doi este probabil una dintre cele mai tandre relații din carte. Shafak îi atribuie lui Jahan o sensibilitate care îl face să privească altfel cruzimea oamenilor:

„Oamenii se tem de animale, însă noi suntem cruzi, nu ele. [...] Dacă noi nu le stingherim, nu ne stingheresc nici ele pe noi. Dar oamenii nu sunt așa. Fie că sunt înfometați sau nu, oamenii sunt înclinați spre rău.”

Poate tocmai de aceea sunt atât de greu de citit momentele în care Chota este prins în conflictele oamenilor, inclusiv atunci când este dus la război, alături de soldați. În alte pagini, Jahan se gândește că elefanții „nu au numai un trup uriaș, ci și o inimă pe măsură”. Este o imagine simplă, dar descrie foarte bine felul în care animalul este prezent în întreaga poveste.

Lumea ca un șantier uriaș

Pentru mine, „Ucenicul arhitectului” a fost și o lecție de istorie neașteptat de accesibilă. Personajele fictive se întâlnesc cu oameni care au existat, iar marile construcții ale lui Sinan devin repere ale vieții lui Jahan. Fără să transforme romanul într-o înșiruire de date istorice, Shafak reușește să dea senzația unei epoci vii.

Dar dincolo de istorie și arhitectură, cartea ajunge treptat să vorbească despre ceva mai larg: despre felul în care oamenii construiesc, pierd și reconstruiesc. Clădiri, relații, credințe, propriile vieți. Spre final, Jahan privește una dintre cupolele la care lucrase și înțelege lumea însăși prin ceea ce a învățat să facă:

„Jahan vedea pur și simplu lumea ca pe un șantier uriaș. În timp ce meșterul și ucenicii lui ridicaseră moscheea, universul le clădise soarta. Niciodată până atunci nu se gândise la Dumnezeu ca la un arhitect. Creștini, evrei, musulmani, zoroastrieni și oameni de atâtea credințe trăiau sub aceeași cupolă nevăzută. Pentru ochiul în stare să vadă, lumea întreagă era opera unui arhitect.”

Mi-a plăcut mult felul în care se schimbă ritmul în ultima parte a romanului. După sute de pagini în care lucrurile par să se așeze încet, finalul concentrează aproape toată tensiunea. Apar dezvăluiri, se leagă fire mai vechi ale poveștii și unele episoade capătă un sens nou. Nu am avut senzația unui final grăbit. Dimpotrivă, autoarea pregătește treptat deznodământul și adună firele construite de-a lungul romanului.

Iar una dintre ideile cu care am rămas după ultima parte a cărții este formulată poate cel mai frumos după una dintre cele mai dureroase pierderi ale lui Jahan: „Miezul Universului nu e nici în Răsărit, nici în Apus. Ci acolo unde te lași în voia iubirii. Uneori e acolo unde îngropi pe cineva drag.”

Cred că de aici vine și senzația că „Ucenicul arhitectului” este mai mult decât un roman despre Istanbul și arhitectură. În fond, arhitectura este limbajul prin care Elif Shafak vorbește despre oameni și despre lucrurile pe care încearcă să le lase în urma lor.

„Intrușii”, Tijan

Cartea suplimentară din august trebuia să fie inițial „Mici infamii”, dar planurile noastre s-au lovit de o problemă foarte practică: nu prea se mai găsea nicăieri. Așa că ne-am reorientat spre „Intrușii”, de Tijan.

Aici am avut și ajutorul Editurii Bookzone, care ne-a oferit mai multe exemplare ale cărții pentru MiniBiblioteca. Le-am rotit între membrele clubului, astfel încât să poată fi citită de cât mai multe dintre noi.

„Intrușii” o are în centru pe Bailey, o tânără care trece printr-o tentativă de răpire. În urma acesteia, află că tatăl ei biologic este miliardarul Peter Francis și descoperă o familie despre a cărei existență nu știa aproape nimic. De aici se construiește un amestec de suspans, secrete de familie, pericol și romance.

Impresia generală a fost că „Intrușii” nu s-a numărat printre preferatele întâlnirii. Subiectul și stilul au fost percepute ca fiind mai degrabă superficiale, mai ales în comparație cu lectura principală a lunii. Per ansamblu, povestea nu a reușit să convingă prea multe dintre cititoare.

Au existat însă și lucruri care au stârnit discuții. Una dintre temele despre care am discutat a fost adaptarea la schimbări neașteptate. Viața lui Bailey se schimbă radical într-un timp foarte scurt. Ea trebuie să se adapteze unei realități pe care nu și-a ales-o și pentru care nu era pregătită.

Și poate că tocmai aici este unul dintre lucrurile care îmi plac la formula noastră cu două cărți. Nu trebuie să ne placă toate. Uneori, tocmai cărțile care ne plac mai puțin dau naștere celor mai interesante discuții.

Ce citim luna viitoare?

În septembrie ne revedem cu două lecturi foarte diferite. Cartea principală este „Hai că am reușit, puștiule”, autobiografia lui Anthony Hopkins. Actorul povestește despre copilăria petrecută în Țara Galilor și despre drumul care l-a dus spre o carieră impresionantă în film și teatru. Vorbește despre familie, alegeri, succes și eșecuri, dar și despre anii din spatele rolurilor pe care le cunoaștem.

Cartea suplimentară este „Familia Monet. Comoara”, de Weronika Anna Marczak, primul volum al seriei „Familia Monet”. Hailie este o adolescentă de 14 ani care își pierde mama și bunica. Rămasă singură, ajunge în grija celor cinci frați mai mari, despre a căror existență nu știa aproape nimic. O așteaptă o familie cu reguli, secrete și o lume foarte diferită de cea pe care o cunoștea.

Ne revedem pe 8 septembrie, de la ora 18:30, la One Love Coffee. Vom vorbi despre cele două cărți ale lunii și, cu siguranță, despre multe alte lecturi adunate între timp.

Citește despre edițiile precedente ale clubului:

• Club de lectură 1/2026 MiniBiblioteca MdPL: „Oceanul dintre noi” – începutul unui nou an de lecturi și lista completă pentru 2026
• Club de lectură 2/2026 MiniBiblioteca MdPL: O seară de iarnă între „Portocale amare” și Hemingway
• Club de lectură 3/2026 MiniBiblioteca MdPL: Între introspecție și thriller, de la dezvoltare personală la suspans
• Club de lectură 4/2026 MiniBiblioteca MdPL: Două cărți despre drumuri interioare și răscruci
• Club de lectură 5/2026 MiniBiblioteca MdPL: Cinci ani de cărți, comunitate și obiceiuri bune
• Club de lectură 6/2026 MiniBiblioteca MdPL: Timp, copilărie și lucrurile care dau sens vieții
• Club de lectură 7/2026 MiniBiblioteca MdPL: Când aceeași carte stârnește păreri complet diferite