Club de lectură 1/2026 MiniBiblioteca MdPL: „Oceanul dintre noi” – o poveste despre apartenență și trecerea timpului

New Year, Old Me… because I was never the problem este una dintre glumele începutului de an. Pentru mine, cititul și întâlnirile de la clubul de lectură sunt obiceiuri care nu au nevoie de resetare anuală. Luna viitoare se împlinesc doi ani de când am început să particip la întâlnirile organizate de comunitatea Mămicilor din Popești-Leordeni și revin de fiecare dată pentru discuții deschise despre cărți, dar și despre subiecte care merg dincolo de poveștile citite.

Cartea lunii ianuarie 2026

Prima lună din an ne-a adus cartea „Oceanul dintre noi”, de Laura Spence-Ash, publicată la Editura Bookzone. Romanul urmăreşte viaţa lui Beatrix, o fată de unsprezece ani trimisă de părinţii ei din Londra ameninţată de bombardamente, în America, pentru siguranţă. În casa familiei Gregory, în Maine, pe coasta Atlanticului, Beatrix găseşte mai mult decât adăpost. Stabileşte legături puternice cu cei doi fii ai familiei, William şi Gerald, şi trăieşte o copilărie plină de căldură şi stabilitate, diferită de viaţa modestă din Anglia. Până la sfârșitul războiului, experiențele din America o schimbă profund. Îi influențează felul de a iubi, de a aparține și de a se raporta la ideea de acasă.

După încheierea războiului, Bea se întoarce la Londra, separată de familia pe care a iubit-o ca pe a ei, conştientă că oceanul din faţa ei nu este doar o întindere de apă, ci o barieră între lumi, oameni şi amintiri. În centrul poveştii stau mişcările istoriei, migraţia şi modul în care dragostea şi conexiunile de suflet pot traversa distanţe şi timp. Tema principală rămâne întrebarea legată de ce înseamnă „acasă” şi cum se construiesc familiile dincolo de legăturile de sânge.

Cum a fost pentru mine „Oceanul dintre noi”

La prima vedere, cartea lunii poate părea o lectură lejeră. Și, până la un punct, chiar este. S-a potrivit foarte bine perioadei, sărbători de iarnă, timp liber, un ritm mai așezat. Este o lectură plăcută, scrisă cu rigoarea unui autor format în scriere creativă. Ritmul este alert, deși acțiunea se întinde pe aproape patru decenii. Nu mizează pe emoții dramatice, iar personajele sunt construite echilibrat, urmărindu-le parcursul firesc într-un context istoric aparte.

După lectură, am rămas cu un sentiment de duioșie și blândețe. Oameni care te primesc în casa lor și te includ firesc în viața și familia lor, până în punctul în care nu îți mai poți imagina că locul tău ar fi putut fi în altă parte. Fiecare personaj are, pe rând, propria perspectivă, iar prin ele înțelegem grijile, pierderile și alegerile care îi definesc. Copiii cresc sub ochii noștri, se maturizează și învață să trăiască cu absența și cu doliul. Cartea îți reamintește, discret, că timpul trece și că nu e ușor să duci cu tine regretele deciziilor greșite.

Un An Nou plin de lecturi

Ca de fiecare dată, întâlnirile de la club au dus discuția dincolo de carte. Am vorbit totuși despre roman mai mult decât de obicei și a fost o bucurie să ascultăm perspective diferite. Indiferent dacă ne-a plăcut sau nu lectura, schimbul de idei este de fiecare dată miza reală a întâlnirii. Discuțiile ne-au purtat spre amintiri despre iubirile din adolescență, puse în contrast cu cele mature, reflecții despre război și familie, despre relațiile dintre părinți și copii și despre diferența dintre viața trăită cu regrete și cea asumată, în prezent.

În luna decembrie am organizat sondajul pentru stabilirea calendarului de lecturi din 2026, iar lista finală a fost stabilită la întâlnirea din prima lună a anului. Pentru că propunerile au fost multe, iar opiniile diverse, am decis ca, pe lângă cartea lunii, să existe și o lectură opțională. La întâlnirile lunare le vom putea discuta pe ambele, cu aceeași bucurie pentru dialog și perspective diferite. Să fie un an cu plăcerea lecturii împărtășite și cu întâlniri care ne adună, lună de lună, la One Love Coffee, gazda noastră primitoare.

MiniBiblioteca în 2026

Cartea luniiLectură suplimentară
Ianuarie 2026Oceanul dintre noi
(Laura Spence-Ash)
Februarie 2026Portocale amare
(Milena Palminteri)
Bătrânul și marea
(Ernest Hemingway)
Martie 2026Cartea femeilor care merită mai mult
(Dr. Shefali Tsabary)
Iubitul
(Freida McFadden)
Aprilie 2026Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă
(Michiko Aoyama)
Castelul de hârtie
(Miranda Cowley Heller)
Mai 2026Atomic Habits
(James Clear)
Povestașul
(Mario Vargas Llosa)
Iunie 2026MOMO
(Michael Ende)
Dimineața pierdută
(Gabriela Adameșteanu)
Iulie 2026Cele șapte luni ale lui Maali Almeida
(Shehan Karunatilaka)
Răzbunarea sluților
(Rodica Ojog-Brașoveanu)
August 2026Ucenicul arhitectului
(Elif Shafak)
Mici infamii
(Carmen Posadas)
Septembrie 2026Hai că am reușit, puștiule
(Anthony Hopkins)
Familia Monet
(Weronika Anna Marczak)
Octombrie 2026Soarele negru
(Bogdan-Alexandru Stănescu)
Easy / Breakable
(Tammara Webber)
Noiembrie 2026Când ești fericit, lovește primul
(Tatiana Țîbuleac)
Viața ca un râu
(Shelley Read)
Decembrie 2026Aviatorul
(Evgheni Vodolazkin)
Poveste de Crăciun
(Charles Dickens)

5 thoughts on “Club de lectură 1/2026 MiniBiblioteca MdPL: „Oceanul dintre noi” – o poveste despre apartenență și trecerea timpului

  1. Foarte frumos povestita întreaga experienta pe care o presupune Clubul de Lectura. Mai sa ratez întâlnirea din luna ianuarie, din fericire, am ajuns și m-am putut bucura alături de membrele clubului de o atmosfera ca-n povesti: ninsoare și putine grade afara, însă in cafenea se simt căldura oamenilor și dorința de conectare autentica. Și totul pornește de la o carte… Ce viata binecuvântată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *