După ce am citit Gata cu vorba, ne-am zis că vrem să descoperim și celelalte cărți ale lui Andrew Clements. Așa a ajuns în biblioteca noastră și Povestea frindelului.
Ne-a plăcut amândurora foarte mult.
În ultima vreme avem un ritual de lectură care îmi place tare mult. Eric citește singur din ce în ce mai mult și mai repede, dar continuăm să citim și împreună. Ca să nu pierd nimic din poveste, îi citesc din nou capitolele peste care el a trecut deja. Iar de data aceasta, imediat ce a terminat cartea, m-a avertizat: „Să știi că finalul e emoționant. S-ar putea să plângi.”
Și, într-adevăr, Eric avusese dreptate. Finalul schimbă felul în care privești tot ce s-a întâmplat până atunci.
O poveste despre un cuvânt care schimbă totul
Personajul principal este Nicholas Allen, un băiat curios, inteligent și mereu pregătit să pună întrebări. Într-o zi hotărăște că pixul nu ar trebui să se mai numească „pix”, ci „frindel”. Ceea ce începe ca o joacă se transformă rapid într-un fenomen care cuprinde întreaga școală, apoi orașul și, în cele din urmă, mult mai mult decât și-ar fi imaginat cineva.
Cartea pornește de la o idee aparent simplă, dar ajunge să vorbească despre felul în care ia naștere un cuvânt și despre faptul că limba este vie, schimbându-se permanent prin oamenii care o folosesc.
Mi-a plăcut că, pornind de la un cuvânt inventat, Andrew Clements construiește o poveste despre creativitate, puterea ideilor și curajul de a gândi diferit.
O școală în care copiii sunt ascultați
Ne plac mult poveștile care se petrec la școală, pentru că Eric se regăsește adesea în ele.
Îi place să recunoască situații, emoții sau personaje care seamănă cu cele din viața lui. Iar mie îmi place să văd școala prezentată ca un loc în care copiii pot pune întrebări, pot avea inițiative și pot învăța să își susțină ideile.
În Povestea frindelului, Nicholas împinge lucrurile la limită. Inventarea unui cuvânt nou transformă atmosfera din școală și declanșează un adevărat război cu doamna Granger, profesoara de limba engleză.
Sau, cel puțin, așa pare. Pe măsură ce povestea înaintează, descoperim că lucrurile sunt mult mai nuanțate decât le vede Nicholas. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut atât de mult finalul.
Profesorii care văd mai departe
Cel mai mult mi-a plăcut finalul.
Doamna Granger nu încearcă să îi învingă elevului ei creativitatea. Din contră, o provoacă, o modelează și o lasă să crească, chiar dacă Nicholas nu înțelege acest lucru decât peste mulți ani.
Mi-a plăcut această perspectivă asupra rolului profesorului. Uneori, un profesor bun nu este cel care îți face viața mai ușoară, ci cel care te provoacă suficient cât să descoperi singur de ce ești capabil.
Cred că Andrew Clements surprinde foarte bine această relație dintre elev și profesor. Dincolo de conflictul aparent, există respect, încredere și dorința sinceră de a-l ajuta pe copil să se dezvolte.
O carte pentru copii. Și pentru adulți.
Editura Arthur a publicat cărțile lui Andrew Clements în colecția Funny Green. După ce am citit atât Gata cu vorba, cât și Povestea frindelului, am avut însă impresia că ambele s-ar fi potrivit la fel de bine în Smart Blue.
Sunt cărți amuzante, dar dincolo de umor vorbesc despre educație, creativitate, curajul de a gândi diferit și relațiile dintre elevi și profesorii lor.
Mi se pare că Andrew Clements scrie despre școală într-un mod surprinzător de actual. Copiii de astăzi au mai mult curaj să își exprime opiniile decât o făceam noi, părinții lor, când eram elevi.
În același timp, cred că sunt și cărți din care profesorii au ce lua. Ele amintesc că generațiile se schimbă, provocările sunt altele, dar rolul lor rămâne același: să îi ajute pe copii să învețe, să își pună întrebări și să aibă încredere în propriile idei.
Abia așteptăm să continuăm seria lui Andrew Clements cu cele două cărți care ne-au mai rămas de citit, Carnetul de note și Clubul rataților.
Ce am mai citit din colecțiile colorate de la Editura Arthur și ne-a plăcut: