Cărțile lui Eric: Poptropica (vol. 1-4)

Sunt fascinată să îl privesc cum citește. Recunoaște de pe la doi ani literele mari de tipar. De când a început școala s-a familiarizat tot mai mult și cu literele mici și de la o vreme, l-am observat tot mai curios de citit. Fie că era vorba de etichete, meniuri, reclame în metrou, nu îi scăpa nimic. I-am citit parcă dintotdeauna și de curând am trecut la cărți de „copii mari”. Atât romane grafice, cât și povești cu mai mult scris decât ilustrații.

Anul acesta ne-am apucat de multe cărți pe volume, pe care le rotim. Și în funcție de cum se tipăresc, dar și ca să nu rămânem prea mult blocați pe un singur titlu. Printre ele sunt următoarele:

Poptropica vol. 4 - oficial, prima carte citită de Eric

Am mai descoperit și alte cărți în acest timp (printre care foarte mulți ștrumfi), dar în continuare rămânem dedicați volumelor începute deja. Iar Poptropica este primul din listă pe care îl finalizăm. Și cu ce bucurie a venit! După ce am citit împreună primele trei volume, la ultimul, Eric nu a mai avut răbdare. Văd la el foamea de lectură și mă bucură tare.

De când a început volumul patru, aproape nu l-a mai lăsat din mână. A citit la culcare, la trezire, a citit în metrou, la școală. Pentru că nu puteam lăsa nici eu seria nefinalizată, am citit singură ultima carte din serie. Și mă bucur că am făcut-o, pentru că a fost cea mai emoționantă dintre ele. Atât de emoționantă, că am și plâns la ultimele două capitole.

Despre Poptropica

Seria de romane grafice este inspirată din universul Poptropica, joc de aventură online dezvoltat în 2007 de Family Education Network, parte a Pearson Education, al cărui creator principal este Jeff Kinney, cunoscutul autor al seriei Jurnalul unui puști. Povestea urmărește aventurile a trei copii - Oliver, Mya și Jorge. După un eveniment neașteptat cu un balon cu aer cald, ajung prinși pe o insulă necunoscută. Aici descoperă o hartă magică și se confruntă cu pericole, creaturi fantastice și personaje misterioase, pornind într-o serie de aventuri pline de mister, acțiune și umor.

Cartile lui Eric - Poptropica - vol 1-4

Ce se întâmplă în fiecare volum

Poptropica. Volumul 1. Misterul hărții

Cei trei copii - Oliver, Mya și Jorge - pornesc într-o plimbare cu balonul cu aer cald. Pilotul, un personaj misterios pe nume Octavian, îi duce printr-o furtună într-un portal, transportându-i într-o lume complet necunoscută. În urma prăbușirii, se trezesc pe o insulă ciudată plină de creaturi dispărute demult și de vikingi furioși. Punctul central al aventurii îl constituie o hartă magică cu puteri neobișnuite, care le oferă unica șansă de a găsi drumul spre casă. În timp ce încearcă să scape, realizează că pe insulă nu totul e ce pare: există pericole care amenință chiar existența lumii Poptropica.

Poptropica. Volumul 2. Expediţia dispărută

După evadarea de pe insula vikingilor, cei trei pornesc pe mare în căutarea drumului spre casă, dar harta continuă să fie enigmatică - reacționează ciudat, nu le oferă direcții clare. În plus, Octavian nu le dă pace și îi urmărește, iar o organizație misterioasă le iese în cale: intenționează să îi alunge din Poptropica. Pe parcursul călătoriei explorează insule variate, fiecare cu propriile pericole, iar enigma hărții și a identității societății care vrea să îi prindă se adâncește.

Poptropica. Volumul 3. Societatea Secretă

Cei trei sunt capturați de o organizație secretă care are ca misiune protejarea tărâmului Poptropica de interferențele străinilor. Protectorii cred că prezența copiilor (şi a lui Octavian) ar putea destabiliza insulele și cronologia lumii. Octavian recuperează harta magică și plănuiește să manipuleze linia temporală. Oliver, Mya și Jorge trebuie să coopereze cu Protectorii pentru a opri planul malefic, altfel toată istoria ar putea fi modificată - poate distrusă.

Poptropica. Volumul 4. Sfârșitul timpului

Finalul seriei aduce consecinţe majore: după distrugerea artefactului temporal numit Aegis, sediul Protectorilor e în ruine, Octavian a dispărut, iar copiii nu mai ştiu dacă pot repara ce s-a stricat. În acest volum trebuie să salveze Poptropica, să repare timpul - şi, dacă e posibil, să găsească o cale spre casă. În timp ce încearcă să salveze lumea-insulă, cei trei copii se gândesc la evenimentele importante din trecut care le-au influențat prezentul. 

Spre deosebire de joc, seria reinventează universul Poptropica: în loc de aventuri izolate pe insule, oferă un fir epic unitar, concentrat pe prietenie, curaj, descoperire și responsabilitate. Trecerea de la conceptul de joc episodic la roman grafic cu poveste continuă oferă o lectură cu ritm și cu dezvoltare a personajelor. Pentru tinerii cititori, cărțile oferă un mix de aventură, fantezie, umor și mister.

One thought on “Cărțile lui Eric: Poptropica (vol. 1-4)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *