Puține cărți m-au făcut să mă văd atât de limpede în paginile lor. Trăirile, îndoielile și bucuriile mele păreau puse în cuvinte de altcineva. Citind, m-am recunoscut în felul în care alte persoane au traversat încercări asemănătoare. Mi-a arătat cât de mult contează răbdarea și speranța că lucrurile se pot așeza. Alergătorii anonimi m-a făcut să revăd viața ca pe o sumă de alegeri, atât bune, cât și mai rele, întâlniri potrivite și drumuri lungi până la propria linie de sosire.

O poveste despre endorfine, iubire și regăsirea unui fiu niciodată pierdut

Alergătorii anonimi a apărut în anul 2025 la editura ZYX Books. Cartea îmbină experiența personală a autoarei cu reflecții despre relații, maternitate și redescoperirea de sine. Cu un stil sincer și umoristic, Raluca Kișescu explorează transformarea personală prin intermediul alergării, oferind cititorilor o perspectivă autentică asupra vieții cotidiene.

Autoarea este co-gazdă a podcastului Start To Finisher by Run in Bucharest. De asemenea, susține Hospice Casa Speranței prin strângeri de fonduri și participă la maratoane în costumul ei de unicorn. Face parte din grupul de alergare al Bucharest International School of Management, iar comunitatea i-a consolidat atât prieteniile, cât și legătura cu alergarea.

Raluca Kișescu a debutat în literatură în 2015 cu volumul 6 din 49 de șanse la iubire. Cartea urmărește căutarea iubirii și a echilibrului personal. În 2021, a lansat Povestea unicornului care a alergat de la birou la Rio. Autoarea îmbină lecții de succes și eșec, umor și culoare, oferind o perspectivă asupra reinventării personale și profesionale. (Ambele volume se află deja pe lista mea scurtă de lecturi.)

Ultima sa carte aduce multă emoție, fiind dedicată fiului ei la împlinirea vârstei de 18 ani. Pe fundalul Greciei și cu ecouri din Magicianul lui John Fowles, povestea urmărește destinele unor personaje inspirate din realitate, membri ai comunității alergătorilor anonimi, și cum alergarea le redesenează relațiile, temerile și felul în care privesc lumea.

O carte care m-a prins din primele pagini

Încă de la primele rânduri, am simțit că o să îmi placă mult această carte. Nu doar pentru că este despre alergare, și nici pentru că am descoperit forța unei mame singure care face tot ce poate pentru fiul ei. Raluca Kișescu scrie cu autoironie fină, vulnerabilitate curajoasă și o franchețe care m-a făcut aproape să roșesc.

Nu mai obișnuiesc să îndoi colțuri sau să scriu pe cărți, dar la Alergătorii anonimi aș fi subliniat paragrafe întregi la fiecare pagină. Chiar dacă mare parte din carte se concentrează pe Grecia și Magicianul, cu care am rezonat mai puțin, mi-a trezit curiozitatea pentru frumusețea locurilor descrise cu atâta pasiune. Un alt câștig important este lista foarte bună de recomandări de lectură și de muzică.

Ce m-a impresionat deosebit a fost povestea maratonului de la Atena. Întâmplarea face că îl pusesem în lista de „prea greu pentru mine” cu puțin timp înainte să citesc cartea. Cum adică maraton cu diferență de nivel? Eu mă chinui să fac sub patru ore pe plat. Descrierea vie a experienței și a emoțiilor de la trecerea liniei de finish a unui maraton muncit m-a convins să adaug maratonul de la Atena direct pe lista de obiective.

Cum devin oamenii eroii propriilor vieți

În Alergătorii anonimi, mai mulți membri ai comunității BISM devin pe rând protagoniștii propriilor istorii. Fiecare aduce o experiență personală pe care o împarte cu ceilalți, iar alergarea devine spațiul în care vulnerabilitatea și curajul se întâlnesc. Personajele se deschid și își asumă ce au de dus. Înaintează împreună, legate de ceea ce cultivă fiecare antrenament: disciplină și consecvență. Iată și unul dintre multele fragmente care mi-au rămas în suflet:

M-am gândit la cât mă schimbasem în anii ăștia - de la fata care nu înțelegea de ce doar ei i se întâmpla sau nu i se întâmpla ceva la femeia care făcea lucrurile să se întâmple, de la fata care nu avea încredere să facă ceva de teamă că o să fie respinsă sau o să pară ridicolă la femeia care făcea alegeri bune sau proaste, dar le făcea. În tot acest parcurs, ca un accelerator de particule, alergatul mi-a amplificat orice îndrăzneală sau acțiune, ca un factor de încredere nebănuită. Cu fiecare antrenament mai lung, mai intens, mai pe nedormite, mai pe oboseală, mi-am dat seama că am o rezistență mare, prin urmare încrederea în sine a explodat.

Capitolul despre Șerban

Acesta este capitolul care m-a răvășit. Am plâns de la început până la final, mai ales pentru frământările unei mame singure. Gândurile, frica, vinovăția continuă. Raluca scrie: „Trei ani mi s-a repetat la terapie că nu știu să pun limite nimănui din jur și că simt o nevoie exagerată să-i protejez pe ceilalți, să-mi asum greșelile și nefericirile lor. Dacă Șerban e nefericit, e și vina mea! Dacă Șerban a greșit, e și vina mea!”. M-am recunoscut dureros în cuvintele ei.

Am plâns și de fericire, pentru o mamă care nu a renunțat niciodată la copilul ei, la dorința de a-i fi bine. Am apreciat cum a avut atât de multă răbdare, simțind în același timp o suferință pe care pot doar să mi-o imaginez. A fost mereu acolo, chiar dacă nu a fost întotdeauna dorită sau apreciată. A avut grijă de ea și a continuat să fie mama de care Șerban putea să fie mândru. Pe care și-o putea lua drept model. Și-a refăcut viața și și-a creat din nou o relație cu fiul ei adolescent. Ca un alergător care are puterea să revină după o accidentare sau după o pauză prea lungă de la antrenamente.