L-am descoperit pe Tomi Ungerer prin „Cei trei tâlhari”, o carte despre care Eric auzise la școală și pe care a vrut să o citim împreună. Ne-a plăcut amândurora atmosfera ei ciudată și felul în care povestea se transformă treptat din ceva întunecat într-una surprinzător de caldă. Așa că am decis să continuăm și cu celelalte cărți ale autorului traduse în limba română, la editura Vlad și Cartea cu Genius.

A doua a fost „Crictor”, pe care Eric a declarat-o „adorabilă” și pe care a recitit-o singur de multe ori. Apoi a venit „Gata cu pupăturile, mamă!”, care, sincer, nu ne-a atins în același fel. Iar ultima a fost „Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș”, probabil cea care m-a surprins cel mai mult.

Pentru că, deși la prima vedere toate par cărți pentru copii mici, unele dintre ele ating teme neașteptat de sensibile sau complexe. În timpul lecturii lui „Otto”, Eric s-a oprit imediat și m-a întrebat ce înseamnă „evrei” și ce sunt „lagărele de concentrare”. M-a prins nepregătită. Am încercat să îi explic cât mai simplu și mai sincer, fără să ascund adevărul istoric și în același timp să nu îl sperii.

Cred că exact aici este important ca părinții să știe dinainte la ce să se aștepte. Tomi Ungerer nu scrie în stilul foarte blând și previzibil al multor cărți contemporane pentru preșcolari. Uneori poveștile lui sunt incomode, ambigue sau emoțional mai dure. Alteori sunt foarte amuzante și surprinzător de tandre. Dar aproape niciodată nu sunt complet previzibile.

1. Crictor. Șerpișorul cel bun

Crictor este un șarpe boa primit cadou de o învățătoare, Madame Bodot, care îl crește ca pe un animal de companie neobișnuit. În loc să fie periculos, Crictor devine prietenos, merge la școală alături de copii și îi ajută la diverse activități. Când apare un hoț, el reușește să îl imobilizeze și devine eroul orașului. Povestea pune sub semnul întrebării prejudecățile și arată că lucrurile pot fi foarte diferite de cum par la prima vedere.

Dintre toate, aceasta a fost clar preferata lui Eric. I s-a părut amuzantă, caldă și foarte ușor de urmărit. Ilustrațiile au și ele farmecul acela specific cărților mai vechi, fără să pară depășite. E probabil cea mai accesibilă dintre cele patru pentru un copil de vârstă preșcolară.

2. Cei trei tâlhari

Trei tâlhari misterioși și înfricoșători jefuiesc trăsuri în fiecare noapte, adunând o comoară impresionantă. Totul se schimbă când întâlnesc o fetiță orfană, Tiffany, care îi întreabă ce fac cu toate bogățiile strânse. Întrebarea ei simplă îi face să-și regândească viața și să-și folosească averea pentru a ajuta alți copii. Este o poveste despre schimbare, empatie și felul în care un gest mic poate transforma complet direcția unor oameni.

A fost cartea care ne-a făcut curioși să descoperim și restul operei lui Tomi Ungerer. Are ceva aparte: începe aproape întunecat, cu personaje care par înfricoșătoare, dar reușește să se transforme într-o poveste foarte umană. Cred că funcționează bine și pentru copiii care sunt atrași de personaje „negative”, pentru că nu le simplifică și nu le transformă instantaneu în eroi perfecți.

3. Gata cu pupăturile, mamă! (Kein Kuss für Mutter)

Cartea urmărește relația dintre un pui de pisică, Toby, și mama lui, care încearcă constant să-i arate afecțiune. Toby respinge gesturile ei, reacționează uneori dur și vrea să-și afirme independența. Pe parcurs, situațiile prin care trece îl ajută să înțeleagă mai bine nevoia de apropiere și siguranță. Povestea surprinde sincer tensiunile din relația părinte–copil și felul în care acestea se pot așeza în timp.

Aici am simțit pentru prima dată că stilul lui Ungerer nu rezonează complet cu noi. Relația dintre Toby și mama lui ni s-a părut destul de tensionată, iar unele reacții ale pisicilor adulte sunt mai dure decât ne-am aștepta într-o carte pentru copii mici. În plus, finalul nu oferă neapărat senzația unei reconcilieri reale. Toby pare să facă gestul de împăcare mai degrabă împins de ceilalți decât dintr-o schimbare autentică. Iar faptul că respinge în continuare afecțiunea mamei lui lasă povestea într-o zonă ambiguă.

Nu cred că este neapărat o carte „rea”, dar e una dintre acele povești care pot deschide discuții mai degrabă decât să ofere o concluzie clară sau reconfortantă.

4. Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș

Otto își spune povestea la persoana întâi, de la copilăria petrecută alături de un băiat până la anii dificili ai războiului. Separat de familie, trece prin mai multe mâini și devine martor al unor evenimente istorice importante. Deși tema este mai serioasă, narațiunea rămâne accesibilă și echilibrată pentru copii. Cartea vorbește despre prietenie, pierdere și regăsire, păstrând o notă caldă și umană.

A fost prima dată când am ajuns, printr-o carte pentru copii, la discuții despre Holocaust, evrei și lagăre de concentrare. Și mi-am dat seama cât de diferit se citește o astfel de poveste atunci când copilul începe să pună întrebări concrete.

Am încercat să îi explic lui Eric cât mai simplu: că evreii sunt oameni care aparțin unei comunități și unei religii, iar în timpul războiului au fost tratați foarte nedrept de către regimul nazist. I-am spus și că lagărele de concentrare erau locuri unde oamenii erau închiși fără să fi făcut ceva rău, doar pentru că erau considerați diferiți. Am vrut să păstrez adevărul istoric, dar fără imagini sau detalii care să îl sperie.

Cred că „Otto” poate fi o carte valoroasă, dar merită citită împreună cu un adult pregătit pentru astfel de întrebări. Chiar dacă textul este accesibil, temele sunt mult mai grele decât lasă să se înțeleagă aparența de poveste cu un ursuleț de pluș. Din fericire, povestea are și un final luminos, care mai îndulcește din greutatea întregului parcurs.

Mai mult decât niște cărți pentru preșcolari

Tomi Ungerer mi se pare unul dintre acei autori pe care e greu să îi așezi într-o categorie simplă. Unele dintre cărțile lui sunt foarte potrivite pentru preșcolari, altele funcționează mai bine ca puncte de plecare pentru conversații mai complicate. Nu toate ne-au plăcut în aceeași măsură, dar toate au avut ceva care ne-a făcut să ne oprim și să vorbim despre ele după ce am închis cartea.

Și poate că, până la urmă, și asta spune ceva despre ele.